Simt raceala acelor de iarna, savurez clipa. Ma simt bine in raceala ce ma inconjoara, vroiam mai mult dar dezamagirea a prins contur, nu mai vreau decat ...
Ma garbovesc si simt un impuls de a renunta la tot, de spune "Noapte buna!!!" dar ... este un chip ce imi aminteste pentru ce exist, ca atare, nu renunt ... doar accept ca soarele pe strada mea va rasari mult mai tarziu.
Merg incet in noapte, ma apropii de casa, raceala din suflet devine lege, nu mai vreau nimic, nu ma astept la nimic ... Doar un zambet si o dorinta de fii eu bine imi aduce aminte ce pentru cineva, undeva, candva exist, dar dezamagirea e mai puternica, si ma tine departe de tot.
"Esti un cretin, de ce nu mai vrei sa vezi?!!?" vocea lui H imi aduce aminte de prezenta lui, iar ... "Omule, nu renunta, nu inchide chiar tot, te rog, lasa lumina zambetului ei sa patrunda, te rog, nu o inchide asa cum vrei sa faci ... " vocea sasaita dar pierduta si totusi plina de speranta a lui Sufletel completeaza ceea ce H spune. Inchid tot, caci dezamagirea a distrus tot, nu mai vreau nimic, doar ...
Raman in gandurile mele, si las blocul de intuneric sa cuprinda tot, las raceala in jurul meu, e bine, nu mai doare, nu mai inteapa, nu mai sfredeleste in suflet, nu mai e ...
Zambesc in masca specifica, in pofida unei persoane ce mi-a zis simplu - "nu-mi place cum erai" ... nu pot fi altfel, acum raspund eu ... e prea tarziu pentru a fi ceea ce ai cunoscut tarziu, e prea tarziu, sa vrei ceea ce ti-a placut, daca nu ti-a placut atunci cand am fost ... urat
Iertare ...
"Prea tarziu boule!!!" vocea lui H imi aduce aminte, ca totul ii prea tarziu ...
