Atingerea diminetii dupa o furtuna tacuta, ma face sa deschid ochii si intrebarea imi rasuna in minte, "oare cum ma va privi azi?". Tacut, ca in fiecare zi, ma ridic, arunc cafeaua in cana, e rece, ca si camera din jurul meu ... focul aprinde tigara ucigatoare, zambesc stramb, cat as vrea ca a mea sora sa ma ia ... dar inca nu e timpul.
Ursuletul se arata si el, cu ochii de margele negre, si un zambet fermecator ascuns in spatele lui. Zambesc, ascunzandu-mi gheata din suflet, un zambet calm, plin de speranta dar pierdut in timp. "Azi va fi frumos!" Rasuna ale sale cuvinte, aratandu-mi ca viata poate fi simpla, poate fi acceptata asa cum este si trebuie doar ... sa mergi inainte.
Se indeparteaza, eu inca nu sunt convins de ale sale vorbe, zambesc tacut, rece acum, doar ecoul intrebarii din gandul meu a ramas langa mine ...
.................
Tacuta, Surioara incepe sa rumege planuri, planuri ale caror timp nu e, dar tacuta, tese, cauta... Priveste chipul Sfinxului, ii cere ajutor, dar primeste doar tacerea de piatra rece. Tace, isi intoarce a sa privire, de fel mai rece decat vidul, dar acum ... calda, ca de mama ... stie ca in moment ce ii va da al sau sarut, va fi ultimul, dar stie ca, el si-l doreste mai mult decat orice ...
Se intoarce, refuza sa i-l ofere, "mai are de trait si invatat" isi zice mintindu-se si se arunca in valul intinecat al taramului Ei, sa nu-i mai vada privirea rece si goala, lacrimile fierbinti de gheata...
-------
B
