Drumul catre casa a fost un pic mai obositor, drum aglomerat, si intoarcere din vacanta acumulat cu noaptea fierbinte de dinainte. Oricum a fost simtit ca un fulg caci ea era langa mine, se juca cu muzica disponibila din masina, si cu mana in parul meu, eram in vis. Am ajuns, descarcat, carat tot in casa, “Iubirea mea, te superi daca despachetam maine ?”, “Nu dragoste, dus si somn” , ha vesel ma arunc sub dus repede sa nu se razgandeasca, frecat ca de obicei cu prosopul, si cu fundul gol aruncat in pat.
Relaxat o astept, ea mai invarte cate ceva prin baie, de ale ei zambesc eu, si inchid ochii. O simt cum intra in camera tip til sa nu ma deranjeze, ii simt parfumul. E bine suntem acasa, suntem noi. Se intinde langa mine si o simt goala, doar cu bichineii. Ma intind si o trag la mine in brate, se intinde toata, si se lipeste de mine, racoarea parfumului proaspat imi atata narile, pielea fina imi zbarleste pielea, si mana ei pe pieptul meu ma afunda si mai mult in momentul de relaxare. Adorm cu ea asa, instant. Dimineata ma prinde cu ea in bratele mele, si nasul meu bagat in ceafa ei. Doamne, ce bine e, si sus sa facem cafeluta. Imi aduc aminte de o discutie, scormon prin frigider, scot doua-trei rosioare, le tai cubulete. Tigaia pregatita, un film de ulei masline, feliutele de paine aruncate, astept cuminte sa se rumeneasca. Le scot repede, pun rosiutele, ceva condiment – busuioc si coriandru – si bag un pic la cuptor doar cat sa intre aroma in rosii si painita. Le scot, sunt rumenite perfecte, cand ma ridic surprind doi ochi mari dar inca prinsi de somn, nu intelegea ce fac eu, doar in sort deja pus pe gatit – “Vesel si vrednicel in dimineata asta” – raspund victorios – “bruschete pentru visul meu” si arat catre farfuriuta cu feliutele de paine rumenite acoperite in rosiute.
Mijeste ochii, “mhm, ce prostie ai facut??”, eu surprins, “nimic, doar stiu ca place sa papi dimineata inainte de cafa, si vroiam sa iti multumesc pentru aceasta vacanta in felul meu”. Tacerea ei m-a surprins, nu a comentat sau marait nimic. Rontaia la bruschete si ma privea. Ma simteam ca si cum as fi supus la un interogatoriu, fastacit imi aprind o tigara si astept verdictul. Se ridica, se sterge pe maini, ma prinde in brate si “nu trebuie sa imi multumesti pentru nimic, la fel ca tine, ma multumesc ca existi”, si si-a depus capul la pieptul meu. Un nod in gat mi se creeaza, parfumul ei totdeauna are un ciudat efect, de relaxare, ma linisteste. Inghit in sec, in timp ce unghiile ei isi fac loc pe spatele meu.
O indepartez usor, si doar halatul meu ridicat in mod obraznic, o face sa izbucneasca in ras, eu rusinat un pic, fug in dormitor si ma imbrac. Ma intorc doar sa o surprind zambind, in ganduri doar de ea stiute, rontaind la o bruschetta, si sorbind din cafa fierbinte. Ii prind capusorul si ii sarut fruntea. “As vrea timpul in loc sa-l opresc”, spun eu, raspunsul ei ma surprinde “ Nu e bine cu timpul oprit, caci nici noi nu vom simti ce simtim acum”. Zambesc, ma asez in fata ei in genunchi, si imi las capul in poala ei.
Ma cuprinde si imi mangaie parul, asa cum stie ca imi place si ma linisteste. Ma intreaba “ Ce s-a intamplat? “, raspund linistit, “ Nimic, doar ca nu ma satur de tine, de tot ceea ce tine de tine “, “sunt a ta si nu plec nicaieri, de ce iti este teama”, raspund fara sa imi dau seama, “ de clipele departe de tine “. Ma ridica brusc, se uita in ochii mei, vede linistea dar si teama, si ceea ce spune sufletul meu in cuvinte nezise. Zambeste linistita, nu spune nimic, doar imi apropie urechea de inima ei, si inteleg fara sa imi zica nimic.
Doamne, doar iti multumesc si ai grija de ea. Ea trebuie sa fie bine si vreau si voi face tot posibilul sa fie asa. Voi face totul sa fie fericita si bine. O iubesc, o vreau, si o vreau in viata mea, asa cum si ea ma vrea.
