I want you ... to show me ...

I trully want to know and for you to show me ...

CE poate fi mai frumos ...

O zi dupa servici VIII

Valurile marii reci imi atingeau usor glezna, suflecati

pantalonii erau protejati de picaturile inspumate. Nisipul imi fugea de sub talpi, doar ganduri linistite imi zburau prin creier. Dimineata isi spunea cuvantul, aducand o briza rece din larg, unde se pare o furtuna razleata intrerupse calmul apei. Savuram linistit fiecare atingere, cu ochii pierduti in larg, iar mintea pierduta in gandurile mele, cand, doua maini mai reci decat apa, imi acopera ochii, dar trupul cald l-am simtit prin tricou si bluza ei. “Te-ai trezit devreme, de ce ?”, m-a intrebat usor, tematoare de raspunsul posibil. Zambesc linistit, “Da, m-am trezit devreme, ti-am privit somnul linistit, iar unduirea trupului tau m-a dus cu mintea la mare, si am vrut sa le savurez pe amandoua”, continui cu un

zambet cald si o cuprind in brate continuand sa privesc marea.

“Dar ai preferat sa pleci de langa mine!” – vorbele au sunat acuzator, o privesc enigmatic, si raspund “Si cand nu ai sa ma mai vrei langa tine?”. O surprinde, se incrunta, si continua “Nu am sa ajung vreodata sa nu te vreau langa mine, ti-am zis, ti-am scris, iti promit!”. Continui sa o privesc, ii sarut fruntea incretita, “Atunci nu am sa mai plec de langa tine, si nu te vei mai trezi vreodata singura! Iti promit!”

Promisiunile au ramas scrijelite in sufletul fiecaruia, tacuti continuand sa priveasca marea rece, involburata.

Am intrat in casa, cuprinsi de briza rece, cautand frenetic dupa cafeaua proaspat facuta, fierbinte. “Stii ca viata mea e la picioarele tale, si sufletul meu tanjeste dupa aceste clipe cu tine mereu?” E randul ei sa fie surprinsa, “Viata ta e libera, iar sufletul tau este langa al meu si va fi mereu acolo” continua ea, “Dar …” continui eu si ramane totul in aer, ne privim ca doi straini, inima mi se strange, si ma asez obosit pe scaun cu ochii pironiti in cana de cafea. Sorb si soptesc, “Promite-mi ca nu ai sa pleci si ai sa ramai in viata mea, te rog”, raspunde linistita, cuprinzandu-mi mainile, “Promit ca voi fi si voi ramane mereu in viata ta”

Alte promisiuni scrijelite in suflet si inima.

Se ridicara, si luand bagajele se indreptara spre masina.

Drumul catre casa, a fost facut in tacere, nimic nereusind sa o rupa. Doar usa deschisa, si mangaierea ei, i-au adus un zambet linistit pe fata, ramane si va ramane, tinandu-si promisiunea.

Priveste tacut inelul de pe degetul ei, ii saruta palma, si murmura doar un “te iubesc” linistit, dar agitat. O cuprinde in brate, si isi afunda narile in parul ei, savurand parfumul trupului incordat in bratele lui. “Sunt al tau, si ma repet, viata mea e la picioarele tale!”

Eu nu te vad ...

Lasa-te in voia inimii ...

Te-am purtat, si te port inca ...

Te-am purtat in ganduri, si te port inca
Te-am purtat in priviri, si te port inca
Te-am purtat in vise, si te port inca
Te-am purtat pe buze, si te port inca
...
Te-am purtat acolo unde pasii m-au dus
Te-am purtat acolo unde inima imi canta
Te-am purtat acolo unde ochii imi rad
Te-am purtat acolo unde sufletul imi e viu
...
Te-am purtat si te port aproape de inima
Te-am purtat si te port in vorbe de patima
Te-am purtat si te port in zambete vesele
Te-am purtat si te port in a privirii enigma

MMMM ....

Mi-ai laut sufletul ...

“Ce faci prostule, chiar nu vezi ca nu esti dorit, ca a vrut

doar sa te distruga?? Ti-a luat si sufletul cand a plecat, caci ai lasat-o!!!” Cu un aer superior, cuvintele cautau sa atinga, sa loveasca, dar doar ecoul lor ramanea in urma. “Cine e asta?” tremurul din glasul lui Hector arata o surpriza, neplacuta, o traire si o senzatie sfasaietoare, ce el nu o mai simtise, o teama rece ce il curpindea incet, “Cine e?” continua plin de frica sa intrebe.

“Ah nu v-am facut cunostinta – el e Sufletel, el e Hector” – imaginea la care m-am referit si de la care el nu isi putea desprinde privirile iesi din umbra, doi ochi albi ce exprimau o privire goala inexpresiva, o fanta in loc de gura, un nas ca doua puncte, prin care un aer rece se raspandea in jurul lui, un aer plin de teroare. “Salut domnule H!” vocea joasa, aproape inaudibila, ca un sasait ce-ti intra in creier si iti ravaseste ultima picatura de curaj, l-a facut pe Hector sa ma priveasca infiorat “Ce ai facut cu el??”.

“Nimic din ce nu ii va fi bine!” raspund linistit, cu privirea-mi rece indreptata asupra lui Sufletel. Miscarea lui aproape ca o fantoma, creea si mai mult o apasare. M-am asezat linistit in fotoliul meu cu cogniacul si trabucul, stiind clar ca va urma o discutie, daca nu chiar o lupta rece, momente ce imi vor placea, si le voi urmari cu interes.

“Te rog sa ai grija, sa fii atent la ce ai lasat sa iasa omule!” imi spune Hector, priveste surprins, caci stie ce va urma, ceva urat, ceva de zeci de ori mai urat decat a fost cand l-a durut pe om. S-a inarmat cu rabdare si speranta ca nu va fi asa.

Sa stii ca te-as alege ...

Si trupul in rau mi se transforma XIII ...

"Ce faci tati?" intrebarea urlet a micului Om m-a blocat pentru cateva secunde. Doar flacarile ce

cuprinsesera ursuletul aveau un raspuns. "A mintit si totul a fost razbunare, micutul meu". Nu se vedea nimic pe fata mea, doar el se uita la mine inlacrimat. Plangea, nu intelegea nimic.

Imaginea ei se estompase pe deaintregul, nu mai era nimic in mintea lui, nici macar amintirile frumoase, disparuse tot, regreta si deplangea momentul cand a acceptat-o inapoi in viata lui si al micului Om.

Il stranse in brate, stergandu-i lacrimile, "te voi duce la buni unde vei fi in siguranta si vei trai frumos, eu trebuie sa plec departe". Socul vestii a trecut ca un fior rece prin inima micutului, l-am simtit fizic, s-a asezat linistit, stiind ca nu ma va mai vedea vreodata. "Te voi astepta sa te intorci tati, mereu, si de va fi altfel, ne vom revedea langa Prietena noastra!". A fost randul meu sa fiu socat. Am inceput sa plang linistit, urland in gand, oprimand orice dorinta de a distruge tot in jurul meu. 

L-am urcat in masina, sarutand mainile inghetate, desi era foarte cald. M-am uitat lung la a batrana, mi-a zambit trist, realizand ca si ea ma va vedea pentru ultima oara. "Unde te duci, sufletul tau e ce trebuie sa ai grija, nu face ce e necuvenit!!!" a sunat sfatul ei, mai mult a porunca, dar eu eram deja dincolo.

M-am uitat in urma lor, tacut, nu mai simteam nimic, nu mai percepeam nimic. Mi-am luat la revedere si de la soarele vietii, si de la fetita mea. Nu am vrut sa vorbesc cu ea la telefon, doar mesaje. Uram durerea ce o simteam, uram amintirile cu ea, uram ca am vrut sa dau totul frumos, sa dau asa cum niciodata in a mea viata nu dadusem. Plansetul imi estompa respiratia, aerul cald imi incingea creierul. 

In gand aveam un ultim mesaj, "Sper sa traiesti si dormi linistita in minciuna vietii tale, eu imi iau la revedere acestei vieti!"

....................................................

Socul gandurilor Omului supravegheat l-a facut sa uite de lanturi, de pedeapsa, si pentru ultima oara, urland a cerut indurare, a urlat umil, si plin de furie in acelasi timp, a urlat ca nu trebuie sa se intample asta, nu trebuie. Tacerea cerului l-a facut sa urle si mai itens, sa starneasca stihii numai de el stiute, muntii incepura a tremura, norii stransi mai grei decat erau vreodata, stropi de gheata starniti din senin, ating masina micutului Om, batrana a tras de volan speriata, dar a fost prea tarziu. Furia Omului de piatra a fost platita scump, doua vieti nevinovate vor fi luate impreuna cu a celui supravegheat. Urletul s-a transformat in planset, rauri au transformat corpule neinsufletite in amintire, pedeapsa inca nu a fost indeplinita, Omul de piatra inca veghea dar ... s-a intors spre Prietena, si in ultim gals i-a cerut indurare. Tacerea ei nu i-a oferit raspuns, ci doar un sfat - "ASTEAPTA", dar tot prea tarziu e totul