Propozitia spusa de Hector suna chiar a alintare, zambesc stramb, ma ridic si ma indrept spre oglinda
sparta cu o seara inainte, mana zdrelita inca imi aducea aminte ca e prezenta, vie. Mda macar ea sa fie vie. In continuare, cu zamabetul stramb, dau drumul la robinet, atent totusi sa nu intarat ce mai ramasese din oglinda, si sa continue ce a inceput cu o seara inainte. Stramb la simtul apei fierbinti peste rani si zgaraieturi, injur printre dinti. Desfac bandajul si-l inlocuiesc cu unul nou, e mai bine, zvacneste dar nu mai doare, pumnul de analgezice isi fac efectul. Ochii de sticla nu spun nimic, totusi continui sa privesc, caut ceva. In sasaitul specific, Sufletel, "Nu vei gasi nimic din ce cauti!", ma anunta neclintit. Mda, constat si eu acelasi lucru, ma imbrac anevoios si ies pe usa.
In minte inca suna cuvintele lui Hector, ce nu-mi aduc aminte, de alcool nu m-am mai atins de luni de zile, ce nu e in regula, ce nu-mi aduc aminte. Biciul zapezii pe fata ma fac sa uit pentru moment de tot, sa injur incet vremea nenorocita, si sa ma concentrez pe unde calc.
Intru in cladirea incalzita, primesc neclintit privirea dojenitoare, si in acelasi timp ingrijorata. Zambesc cald, numai ei ii mai pot zambi asa, o respect si tin la ea. "Tii pe dracu`" se auzi sasaitul din creier, "iti e rusine de ceea ce era sa faci si de aia", raman neclintit, arat doar ce vreau. "Termina sasaitule" Hector devenea din ce in ce mai iritat si ingrijorat, observa cum se inchide totul incet, si se transforma in ... nimic.
