"Ce faci tati?" intrebarea urlet a micului Om m-a blocat pentru cateva secunde. Doar flacarile ce
cuprinsesera ursuletul aveau un raspuns. "A mintit si totul a fost razbunare, micutul meu". Nu se vedea nimic pe fata mea, doar el se uita la mine inlacrimat. Plangea, nu intelegea nimic.
Imaginea ei se estompase pe deaintregul, nu mai era nimic in mintea lui, nici macar amintirile frumoase, disparuse tot, regreta si deplangea momentul cand a acceptat-o inapoi in viata lui si al micului Om.
Il stranse in brate, stergandu-i lacrimile, "te voi duce la buni unde vei fi in siguranta si vei trai frumos, eu trebuie sa plec departe". Socul vestii a trecut ca un fior rece prin inima micutului, l-am simtit fizic, s-a asezat linistit, stiind ca nu ma va mai vedea vreodata. "Te voi astepta sa te intorci tati, mereu, si de va fi altfel, ne vom revedea langa Prietena noastra!". A fost randul meu sa fiu socat. Am inceput sa plang linistit, urland in gand, oprimand orice dorinta de a distruge tot in jurul meu.
L-am urcat in masina, sarutand mainile inghetate, desi era foarte cald. M-am uitat lung la a batrana, mi-a zambit trist, realizand ca si ea ma va vedea pentru ultima oara. "Unde te duci, sufletul tau e ce trebuie sa ai grija, nu face ce e necuvenit!!!" a sunat sfatul ei, mai mult a porunca, dar eu eram deja dincolo.
M-am uitat in urma lor, tacut, nu mai simteam nimic, nu mai percepeam nimic. Mi-am luat la revedere si de la soarele vietii, si de la fetita mea. Nu am vrut sa vorbesc cu ea la telefon, doar mesaje. Uram durerea ce o simteam, uram amintirile cu ea, uram ca am vrut sa dau totul frumos, sa dau asa cum niciodata in a mea viata nu dadusem. Plansetul imi estompa respiratia, aerul cald imi incingea creierul.
In gand aveam un ultim mesaj, "Sper sa traiesti si dormi linistita in minciuna vietii tale, eu imi iau la revedere acestei vieti!"
....................................................
Socul gandurilor Omului supravegheat l-a facut sa uite de lanturi, de pedeapsa, si pentru ultima oara, urland a cerut indurare, a urlat umil, si plin de furie in acelasi timp, a urlat ca nu trebuie sa se intample asta, nu trebuie. Tacerea cerului l-a facut sa urle si mai itens, sa starneasca stihii numai de el stiute, muntii incepura a tremura, norii stransi mai grei decat erau vreodata, stropi de gheata starniti din senin, ating masina micutului Om, batrana a tras de volan speriata, dar a fost prea tarziu. Furia Omului de piatra a fost platita scump, doua vieti nevinovate vor fi luate impreuna cu a celui supravegheat. Urletul s-a transformat in planset, rauri au transformat corpule neinsufletite in amintire, pedeapsa inca nu a fost indeplinita, Omul de piatra inca veghea dar ... s-a intors spre Prietena, si in ultim gals i-a cerut indurare. Tacerea ei nu i-a oferit raspuns, ci doar un sfat - "ASTEAPTA", dar tot prea tarziu e totul
