Doi oameni ...

Ce zi ti-ar place sa retraiesti ...

O intrebare buna, ce nu face nimic altceva decat sa aduca trecut in prezent. Nu nu vreau sa retraiesc nici o zi, caci a retrai inseamna a visa in trecut, si nu, nu mai vreau asta. Inchid tot, pentru a merge inainte, dar gandurile sunt legate de tine, chiar daca tu, ai ales sa ma renegi. Voi merge inainte cu gandul la tine, voi merge taras, cu gandul ca da, intr-un final, batran sa fiu, sa zambesc si sa spun ca tu esti cauza acelui zambet. M-am resemnat, dar nu renunt sa visez la noi. Vreau sa merg inainte si o voi face, tu vei ramane in acel colt rezervat tie, in acel loc de unde nimeni nu va reusi sa te alunge.
"Esti cretin, daca faci asta" - Hector incearca sa ma aduca cu picioarele pe pamant ... zambesc asa cum am inceput sa zambesc ... calm, rece, distant ... "Fii atent unde calci!!!" ii aduc aminte de ceea ce am inceput sa cladesc. Se uita urat la mine, si incearca din priviri sa ceara ajutor la Sufletel. Acesta nu misca nimic, chiar si spre surprinderea mea, e mai calm decat sunt eu de rece. Ii las in lumea lor, planul meu ramane neclintit. Savurez fiecare clipa asa cum e dat, ceea ce se intampla si ma separa, si ma face sa ma misc inca o zi isi creeaza o temelie buna. Doar ...

Fii tu ... Sau cu ...

Si inca ...

Si inca visez la vise cu tine

Si inca visez la sperante create de tine

Dar incet devin doar amintiri

Ce incet nu mai apar in ganduri

...

Si inca vreau sa cred ca vom fi bine

Si inca aleg sa sper la batranete cu tine

Dar incet tu-mi arati ca nu-ti pasa

Si ce mi-ai promis a fost doar o farsa

...

Si inca visez la clipe ce as fi vrut
Si inca visez la dimineti ce cu tine as fi petrecut
Dar, doar, vise mi-ai dat si nimic mai mult

Dar, doar, sperante mi-ai dat si distrus tacut

...

Ma ascund ...

In ganduri noi curate ma ascund departe de

dureri. Zambesc linisit, imaginea celor fericiti ma fac sa sper ca va fi, candva o zi a mea. Privesc in continuare in parcul zgomotos, fete linistite, vesele si poate fara griji, caci nu sunt singure. Privesc si imi indrept spatele, imi e apasat de ganduri din trecut.
"Nu merita, chiar nu vrei sa accepti ca nu merita?" vocea binecunoscuta a lui Hector imi aduse aminte tot. Doare, o iubesc si imi e ascunsa in ganduri, o vad in zambetele necunoscutilor, o simt in parfumul din aer, o simt pe pielea mea din razele de soare ce ma ard. Zambesc linistit, o fata de om simplu, impietrit intr-un timp de demult, atat a mai ramas. "Ai grija incotro o iei, suntem si noi aici, inca miscam, inca existam!!!!" sasaitul lui Sufletel, imi aduce aminte, zambesc rece in continuare. O temelie cu o forma ciudata incepe incet sa apara, ma ascund scufundandu-ma in munca ce mi-o ofera preocuparea de a ridica ce va urma. Fata nu imi spune nimic, privirile lor, nu ma provoaca sa vorbesc.
Ating cu varful degetelor acea baza, ii simt raceala ce ar trebui sa ma arda, dar, nu are ce arde, sunt stapanul ei, sunt cel ce o creeaza. Hector incepe sa realizeze, si expresia fetei lui incepe a ma amuza, se uita la Sufletel, incearca sa spuna ceva, dar il opresc prin gestul meu simplu - azi nu mai existati si daca nu sunteti la locul vostru, sa ma lasati in pace, poate nici nu veti mai exista.
Ochii lui, in schimb, anuntau chinul ce va urma, un chin ce il uitase pentru un an, un chin ce, o fiinta draga il alungase. Nu-l vroia inapoi, caci incet realiza ca va fi mai urat decat fusese inainte.
Privesc lumea in jurul meu, zambetul de pe fata nu spune povestea din spatele privirii goale, fara de expresie. Ma ascund incet, dispar incet ...