Inghit in sec, masca isi ia locul, zambetul de sticla imi apare pe fata. Ii simt privirea in ceafa, as vrea sa ma intorc sa ii pot zambi sincer, dar raman tacut, in gandurile mele reci, dar intaratate de ... vise?!? "nu din nou!!!" imi zic, si un sut le zburataceste ca pe niste pasari speriate. Zambesc in sinea mea, ma linistesc ...
Clipele trec, timpul face tic-tac tic-tac, imi zadaresc curiozitatea, raman in urma si privesc. E bine, nimic nu-mi mai atinge sufletelul, oamenii trec pe langa mine, ca mici fantome, sau doar eu, insumi, sunt o fantoma, nu stiu, nu-mi mai pasa, merg si zambesc gandurilor mele.
Imaginea zambetului ei imi staruie in creier, nu o pot alunga, si ma incrunt, m-am abtinut pana acum, dar ... oftez, scot macanitoarea si ii trimit un mesaj, sper sa fie bine ... ma anunta ca o sa vorbim mai tarziu, e plina de viata ca de obicei. Deschid usa, as da buna seara, dar mi-ar raspunde doar un ecou, zambesc iarasi, la asta nu ma gandisem pana acum.
Ciudat, dar e prea liniste, mult prea liniste, ma dezbrac si ma arunc in cada, dusul fierbinte imi atata simturile amortite de frigul de afara, imi aduc in minte fiecare clipa, oftez, nu vreau decat sa merg inainte, si ... doar constat - fie ce-o fi, vedem si ce o sa fie o sa fie. Incep a rade sanatos, vorbesc de unu singur, si ma si repet. Imi extrag gabaritu din cada, ma frec apasat si sterg picaturile ramase ... m-as scutura ca un catel ... dar sunt doar un om :)
Ma asez confortabil pe canapea, filmul isi deruleaza actiunea fara sa stiu despre ce e vorba, astept cuminte sa treaca timpul, sa vorbesc din nou cu ea, si sa-i spun cat dor imi e ...
