Si trupul in rau mi se transforma XV ...

Alarma il surprinse treaz, adancit in ganduri linistite. Se trezi, obisnuinta de dimineata isi spuse cuvantul, totul curgand ordonat - baie, cafea, tigara, trezit micul Om, imbracat, mic dejun pentru micul Om, urcat in masina.
Drumul a avut un ocol aparte, plicul cu medalionul primit de la ea aluneca in cutia postala, in liniste, cu un singur cuvant scris pe el - "Adio", se facu nevazut.
Linistit, se intoarse la masina, micul Om, astepta linistit, curios, recunoscand locurile. "Nu mai merge cu noi?", Intrebarea il surprinse. Nu a putut decat sa zambeasca si nu raspunse, doar isi aseza gandurile sa fie linistite, si sa treaca aceasta zi cat mai repede, fara alte peripetii.
Micul Om, "Nu mi-ai raspuns. Esti bine tata?", zambi din nou, micul Om nu mai era mic se pare. Intr-un final raspunse "Nu, si cred ca e bine de acum sa nu ne mai gandim la ea, a luat o decizie si trebuie sa i-o respectam, ce zici?". Cateva clipe se asternu o tacere rece, de gheata, si sunetul vocii micului Om, mai rece decat a tatalui, "Asa vom face daca e voia ei, dar eu nu am sa o uit, si o voi astepta sa se razgandeasca". Vocea rece a micului Om, calculata il sperie, privi in oglinda retrovizoare, vazu o fata calma, cu o picatura de lacrima ivita in coltul ochilor enigmatici.
Inghiti in sec, opri la destinatia dorita, trase aer in piept ...
.............
Si totusi, tot ce se intampla, il surprinse din toate punctele de vedere pe Omul de piatra, privi acuzator catre Prietena, cel mic nu trebuia sa simta asta, nu trebuie sa fie asa, spunea privirea lui.
Tacerea, specifica femeii, il infurie un pic mai mult decat trebuia, dar se abtinu. Privea tacut paginile albe si isi continua scrisul intrerupt de evolutia evenimentelor.
"Va fi bine si pentru el, promit!" Vocea il anunta pe Om ca promisiunea ei va fi mai mult decat o simpla promisiune, o privi ganditor ...