Fii tu ... Sau cu ...

Si inca ...

Si inca visez la vise cu tine

Si inca visez la sperante create de tine

Dar incet devin doar amintiri

Ce incet nu mai apar in ganduri

...

Si inca vreau sa cred ca vom fi bine

Si inca aleg sa sper la batranete cu tine

Dar incet tu-mi arati ca nu-ti pasa

Si ce mi-ai promis a fost doar o farsa

...

Si inca visez la clipe ce as fi vrut
Si inca visez la dimineti ce cu tine as fi petrecut
Dar, doar, vise mi-ai dat si nimic mai mult

Dar, doar, sperante mi-ai dat si distrus tacut

...

Ma ascund ...

In ganduri noi curate ma ascund departe de

dureri. Zambesc linisit, imaginea celor fericiti ma fac sa sper ca va fi, candva o zi a mea. Privesc in continuare in parcul zgomotos, fete linistite, vesele si poate fara griji, caci nu sunt singure. Privesc si imi indrept spatele, imi e apasat de ganduri din trecut.
"Nu merita, chiar nu vrei sa accepti ca nu merita?" vocea binecunoscuta a lui Hector imi aduse aminte tot. Doare, o iubesc si imi e ascunsa in ganduri, o vad in zambetele necunoscutilor, o simt in parfumul din aer, o simt pe pielea mea din razele de soare ce ma ard. Zambesc linistit, o fata de om simplu, impietrit intr-un timp de demult, atat a mai ramas. "Ai grija incotro o iei, suntem si noi aici, inca miscam, inca existam!!!!" sasaitul lui Sufletel, imi aduce aminte, zambesc rece in continuare. O temelie cu o forma ciudata incepe incet sa apara, ma ascund scufundandu-ma in munca ce mi-o ofera preocuparea de a ridica ce va urma. Fata nu imi spune nimic, privirile lor, nu ma provoaca sa vorbesc.
Ating cu varful degetelor acea baza, ii simt raceala ce ar trebui sa ma arda, dar, nu are ce arde, sunt stapanul ei, sunt cel ce o creeaza. Hector incepe sa realizeze, si expresia fetei lui incepe a ma amuza, se uita la Sufletel, incearca sa spuna ceva, dar il opresc prin gestul meu simplu - azi nu mai existati si daca nu sunteti la locul vostru, sa ma lasati in pace, poate nici nu veti mai exista.
Ochii lui, in schimb, anuntau chinul ce va urma, un chin ce il uitase pentru un an, un chin ce, o fiinta draga il alungase. Nu-l vroia inapoi, caci incet realiza ca va fi mai urat decat fusese inainte.
Privesc lumea in jurul meu, zambetul de pe fata nu spune povestea din spatele privirii goale, fara de expresie. Ma ascund incet, dispar incet ...

Mai conteaza ...

Zgomotul strazii ...

Zgomotul strazii umple camera, strang din dinti, a inceput inca un an din viata mea, zambesc ca o stafie. Nici Hector, nici Sufletel nu mai au curajul a comenta ceva. Inca nu au avut timp sa mestece momentul si schimbarea petrecuta. Aud lumea in jurul meu, si doar o aud, nimic altceva. Misc ca trebuie sa misc, sunt obosit, m-as intinde linistit doar sa vad cerul si sa respir.
Clipele au trecut, visele nu mai sunt, au ramas doar niste simple planuri si acel "trebuie" pentru altii. Cineva incearca sa ma scoata din rutina mea, incearca, si incearca, nu simt nimic, doar un zambet reusesc sa mijesc in coltul gurii.
E liniste in mine, atat de liniste incat cei doi prieteni imaginari nici macar nu mai au curajul sa se certe intre ei, atat de liniste incat ...
A inceput un nou an, un nou inceput, o schimbare destul de ... puternica. Vremea incepe sa se linisteasca si ea, aici sunt oamenii cu totul altfel. O lume pestrita in care nimeni nu ma stie, cunoaste, si e bine. Nu-mi e teama ca ma intalnesc cu cineva care sa ma intrebe daca sunt bine, si sa nu ii stiu ce sa ii raspund.
Ba, stiu raspunsul - sunt bine, trebuie sa fiu, nu ?
Zgomotul strazii imi muta gandurile ...
...............................................................................................................................................................