Nemiscat, cu mintea golita, doar scancete ce-l asigurau ca inca traieste, in ochi simtea lacrimile ca nisipul marii, il macinau cu fiecare picatura. Avu puterea sa se ridice, sa raspunda la un mesaj ce-l atata intr-o discutie.
Era o fiinta draga lui, dar care il cunostea bine. Incet mintea incepu sa functioneze, tigara numarul cinci in zece minute se stinse uitata in scrumiera. Si-a luat papara cuminte, ascultator. A inteles, se asezase deja in fotoliu, sa isi priveasca, cum era obisnuit, filmul vietii ca micul robotel din desenele animate.
Incet se linisti, durerea psihica se transforma in durere fizica, durere ce in curand il duse la doctor. Accepta tacut vestea, inchiderea camerei era finalizata permanent.
Zambi tacut, tremurul si durerea venind in episoade.
Adormi ca la inceputuri, episoadele de 30 min si privit pe ziduri intre ele.
