Vise si cafea I ...

O prinse iarasi pranzul in pat, lenevind, ascultand

valurile sparganduse in mal. Se ridica in cele din urma, puse cafeaua, aprinse o tigara si iesi afara. Se aseza linistita pe banca de lemn, langa masa ce-si pierduse culoarea initiala de la arsita soarelui, bataia vantului aspru si sarea marii ce se simtea in aer ca mici piscaturi de gheata.

Inchise ochii, savura tigara si aroma cafelei tari. Isi aduse aminte de clipele petrecute cu el in dimineata plecarii lui, fusese chemat de urgenta la servici. Ura ca era la dispozitia unora, chiar si in timpul unei minivacante, dar ii prindea bine si clipele petrecute singura. Mai ura si sa se alinte si sa faca dragoste cu el in viteza, desi rezultatul era acelasi, tremurul si rasetul incontrolabil, senzatia prezentei falusului lui in ea, cotrobaind numai in locuri stiute doar de el, dar care o inebuneau. Zambi simtind furnicaturile specifice, si parca adierea parfumului specific lui, asociat lui, al lui. Privi fara speranta catre casa, si-l vazu. Dadu sa se ridice, dar primi semn sa ramana acolo. Schimbat in pantalonii scurti de stofa, si tricoul subtire ce ii arata sfarcurile intarite de dusul, ce ii placea rece, o intarata si mai rau. Vazu cum tinea la spate mana si firul de trandafir rosu si zambi. Avea cana cu cafea si el, se aseza langa ea si o saruta pe frunte, cum ii era obiceiul, dar ea vroia mai mult, se intinse, si il cuprinse in bratele ei si il saruta apasat, muscandui buza, cautand limba si gustul lui ce o atata si o ducea in taramuri de vise.

Dar, observa ca e un pic rece, desi o strangea tare, se indeparta un pic, si se intinse spre cana ei de cafea, cand, ceva stralucitor ii atrase atentia, ceva stralucitor ce nu apartinea unei flori. Lua trandafirul in mana si se uita mai atenta, observa inelul alb, cu pietricelele ce straluceau enigmatice in lumina soarelui, il privi. Simti cum privirea si simturile lui reci se transformara in ceva fierbinte, ce o sfredeleau pana in adancuri, dincolo de orice zona cotrobaita de el, acolo unde doar sufletele se intalneau. Auzi in timp ce se aseza in genunchi in fata ei, "Vrei sa imi fii sotie si sa faci parte din viata mea tot restul vietii ?", era blocata. Nu era in stare a spune nimic, ingana pierduta, un da pierdut, ca apoi sa inceapa sa topaie si sa urle ca un copil mic, DAAAAAAA

Nici ecoul valurilor, nici vuietul brizei de seara, nu acoperira bucuria femeii lui. El ramase locului privind sufletul vietii lui cum se bucura de fiecare atingere a inelului deja pozitionat pe deget, de fiecare privire aruncata catre el, si furis catre barbatul ce i-l daruise. Era linistit, multumit, fericit, nu mai vroia nimic, doar pe ea mereu langa el.