Astept ... Prolog

Prolog al povestii unui inceput ce avea sa nu inceapa. Doar aveti grija, alegeti cu grija calea, caci ce alegeti, nu doar pe VOI va afecteaza, ci si pe cei din jurul vostru. Voi contiua sa scriu aceasta poveste un pic, altfel. VOI cititi printre randuri. BA

Si trupul in rau mi se transforma VII ...

Amintirea accidentului inca se resimte, durerea surda din umar avertizeaza schimbarea vremii.

Zambesc linistit, a trecut sunt bine, dar privirea ei ingrijorata imi spune altceva. Ma cearta din priviri si ma avertizeaza, ca o noua problema de genu se va lasa cu mai mult decat o morala. Ii zambesc si o asigur ca o sa fiu atent si nu are de ce sa-si faca griji. Drumul nou pe care il apuc, e impreuna cu ea, o vreau in viata mea, o vreau sa aiba grija de mine si fiul naravas care acum ma priveste mereu cu teama cand plec. Ma aplec si ii spun sa aiba  grija de ea, caci eu ma voi intoarce mereu.

Privesc in urma, si in balconul deschis primaverii, o zaresc, se uita dupa mine cu mainile stranse la piept, nu vrea sa-mi faca la revedere cu mana, vrea doar sa ma intorc.

Ma urc in masina linistit, si plec. Tinand volanul in mana, inca imi amintesc de ea, femeia vietii si a mortii, ce nu ma vrea, ce ma lasa sa traiesc viata si sa o gust din plin. Ii zambesc prietenos, o astept si o accept asa cum este ea ... urata de unii, draga mie. 

Stiu doar ca nu-mi vrea raul, si ca ce imi e scris, ea e singura ce stie, doar ca as vrea sa imi povesteasca de ce nu ma vrea, de ce nu e timpul cand eu il simt aproape mereu ?

Tacuta ramane in gandurile mele, zambeste misterios si dispare ca o naluca.  

O liniste atinse sufletul ...

O liniste atinse sufletul, muschii intinsi la maxim, deveniti de otel doar eliberare doreau. Cuvintele scrise pareau adevar, dar doar pareau. Un joc dur, se tese in minte, in oglinda imaginea de piatra isi tese imaginea. A invatat si tot greseste, oricum sta bine unde este, frigul il tine treaz,  e bine. Degetele ating ecranul, e fierbinte si rece, nu spune nimic, doar jocuri de cuvinte. Imagine il face sa se stranga, stie ca mesajul nu e pentru el si ingheata, se strange si se ascunde din nou. NU mai vrea sa iasa, si nu va mai iesi.
Doar un ranjet apare in intunericul de ghiata - "Esti prost sa visezi!!!" - doar aceste cuvinte sunt spuse si se retrage si continua sa caute fisuri in blocul negru cel fara de viata.

Remember :)

Plapanda privire a adolescentei amintire
Imi alina dorul clipelor in trecuturi ascunse
Starnesc simturi si dorinte amintirii nespuse
Ochii zambesc, inima tresalta pieptul sa sparga

Ating norii ce sunt de vise aproape
Ridic fraiele mainilor ce frenetic o cauta
Buzele fierbinti respiratia i-o soarbe
Privirile de imaginea ei nu se satura

Strang in brate plapanda imagine
Ma imbata, ma atata si starneste
Vreau sa nu ma mai pierd in simple stele
Vreau sa raman sa o gust, sa o sorb toata.

Si trupul in rau mi se transforma VI ...

Taraitul in departare ma anunta ca sunt cautat, intind mana, dar nu ajung. Caut din priviri sursa sunetului ce-mi zgairie urechile, e dureros, simt, incep sa simt o durere ascutita in umar, privesc si nu ma pot misca. Dau sa deschid gura dar, simt un gust dulceag, apoi mirosul granelor din jur ma atata mai mult. Intorc capul, vad urme ciudate, si un firicel de fum ...

Sursa

Calatoria este aproape de final, convorbirea se termina in ton vesel, mai am un pic si ajung acasa, abia astept. Gandurile incep sa zboare, imaginea ei in mintea mea ma face sa zambesc. Conduc fara griji, masinile in sens opus trec ca o perdea, imping butonul si muzica se revarsa in habitaclu. A fost un drum facut cu folos care ma face sa fiu un pic agitat, dar si dorinta de a ajunge mai repede acasa ma face sa ma grabesc un pic, imi dau seama si incetinesc, trebuie sa ajung acasa. Sun din nou, nu ma pot opri din a vorbi cu ea, sau sa o stiu pe fir, nu prea are timp de mine, ocupata cu zgatia mica si cu treburile prin casa, inchid si o las sa-si vada de ale ei. Imi plimb privirile dincolo de sosea, ma atrage verdele graului ce-si face loc in brazdele pamantului proaspat scapat de povara zapezii, e o imagine frumoasa. Ochii pe asfalt din nou, parca merg inapoi, si liniste. Zgomotul imi surzeste urechile, cu privirea caut un punct de care sa ma agat, vad doar cerul printre cioburile parbizului tandari, si totul se intuneca.
Taraitul m-a trezit, gustul dulceag imi spune ca nu e totul bine, durerea in umar ma intarata sa urlu, astept tacut... Totul in jur e plin de viata, dar eu astept, astept o atingere, a e doua oara in viata cand trec pe langa ea, o simt parca, o simt cum ma priveste nepasatoare, si pleaca mai departe. Nu inteleg de ce nu ma vrea. O liniste apasatoare se lasa in jurul meu, si totusi, in departare sirenele imi spun ca firul de fum a fost observat, si in cateva minute totul in jur prinde viata, o agitatie continua ... sunt strigat. Incerc sa raspund, dar o apasare pe plamani, nu placuta, ma opreste, ridic mana intreaga, si sunt vazut. Totul va fi bine, imi spun, si ma las sa alunec din nou in linistea somnului.