Timpul va spune ...

Simt raceala acelor de iarna, savurez clipa. Ma simt bine in raceala ce ma inconjoara, vroiam mai
mult dar dezamagirea a prins contur, nu mai vreau decat ...
Ma garbovesc si simt un impuls de a renunta la tot, de spune "Noapte buna!!!" dar ... este un chip ce  imi aminteste pentru ce exist, ca atare, nu renunt ... doar accept ca soarele pe strada mea va rasari mult mai tarziu.
Merg incet in noapte, ma apropii de casa, raceala din suflet devine lege, nu mai vreau nimic, nu ma astept la nimic ... Doar un zambet si o dorinta de fii eu bine imi aduce aminte ce pentru cineva, undeva, candva exist, dar dezamagirea e mai puternica, si ma tine departe de tot.
"Esti un cretin, de ce nu mai vrei sa vezi?!!?" vocea lui H imi aduce aminte de prezenta lui, iar ... "Omule, nu renunta, nu inchide chiar tot, te rog, lasa lumina zambetului ei sa patrunda, te rog, nu o inchide asa cum vrei sa faci ... " vocea sasaita dar pierduta si totusi plina de speranta a lui Sufletel completeaza ceea ce H spune. Inchid tot, caci dezamagirea a distrus tot, nu mai vreau nimic, doar ...
Raman in gandurile mele, si las blocul de intuneric sa cuprinda tot, las raceala in jurul meu, e bine, nu mai doare, nu mai inteapa, nu mai sfredeleste in suflet, nu mai e ...
Zambesc in masca specifica, in pofida unei persoane ce mi-a zis simplu - "nu-mi place cum erai" ... nu pot fi altfel, acum raspund eu ... e prea tarziu pentru a fi ceea ce ai cunoscut tarziu, e prea tarziu, sa vrei ceea ce ti-a placut, daca nu ti-a placut atunci cand am fost ... urat
Iertare ...
"Prea tarziu boule!!!" vocea lui H imi aduce aminte, ca totul ii prea tarziu ...

Si trupul in rau mi se transforma XVI ...

Acele de gheata ii atinsera obrajii trezindul la viata mai abititr decat orice bataie mancata de la mama-sa.

Minte pierduta ...

Minte pierduta in rauri de ploi

Picaturi ating pielea de lacrimi arsa

Ma preling ca o frunza din copaci cazuta

Sa ingras a radacinilor viitor nevoi

...

Minte pierduta in albi nori

Slaba lumina, al ochilor de lacrimi secat iris atinge

Un orb vede mai bine al sau viitor

Decat privirea ochilor ratacitori

...

Minte pierduta in adieri de vant

Ca un puf de papadie cauta de viitor sa se agate

Dar, ca prins intr-o panza tesuta in secret

Ramane blocat in al trecutului neant

,,,

Minte pierduta in sperante neinchise

Cauta a privirii tale atingere

Cauta a cuvintelor tale caldura

Cauta nesatula eliberarea a inchiselor tale vise

Cel mai mare rau ...

Am citit acum ceva timp "cel mai mare rau e sa nu vrei sa fii fericit".

Si trupul in rau mi se transforma XV ...

Alarma il surprinse treaz, adancit in ganduri linistite. Se trezi, obisnuinta de dimineata isi spuse cuvantul, totul curgand ordonat - baie, cafea, tigara, trezit micul Om, imbracat, mic dejun pentru micul Om, urcat in masina.
Drumul a avut un ocol aparte, plicul cu medalionul primit de la ea aluneca in cutia postala, in liniste, cu un singur cuvant scris pe el - "Adio", se facu nevazut.
Linistit, se intoarse la masina, micul Om, astepta linistit, curios, recunoscand locurile. "Nu mai merge cu noi?", Intrebarea il surprinse. Nu a putut decat sa zambeasca si nu raspunse, doar isi aseza gandurile sa fie linistite, si sa treaca aceasta zi cat mai repede, fara alte peripetii.
Micul Om, "Nu mi-ai raspuns. Esti bine tata?", zambi din nou, micul Om nu mai era mic se pare. Intr-un final raspunse "Nu, si cred ca e bine de acum sa nu ne mai gandim la ea, a luat o decizie si trebuie sa i-o respectam, ce zici?". Cateva clipe se asternu o tacere rece, de gheata, si sunetul vocii micului Om, mai rece decat a tatalui, "Asa vom face daca e voia ei, dar eu nu am sa o uit, si o voi astepta sa se razgandeasca". Vocea rece a micului Om, calculata il sperie, privi in oglinda retrovizoare, vazu o fata calma, cu o picatura de lacrima ivita in coltul ochilor enigmatici.
Inghiti in sec, opri la destinatia dorita, trase aer in piept ...
.............
Si totusi, tot ce se intampla, il surprinse din toate punctele de vedere pe Omul de piatra, privi acuzator catre Prietena, cel mic nu trebuia sa simta asta, nu trebuie sa fie asa, spunea privirea lui.
Tacerea, specifica femeii, il infurie un pic mai mult decat trebuia, dar se abtinu. Privea tacut paginile albe si isi continua scrisul intrerupt de evolutia evenimentelor.
"Va fi bine si pentru el, promit!" Vocea il anunta pe Om ca promisiunea ei va fi mai mult decat o simpla promisiune, o privi ganditor ...