Pauza apasatoare, ii dadu timp micului Om sa plece in cautarea ochilor veseli. Dupa cateva minute se intoarse, o privire trista intreba 'unde e?'. Am raspuns linistit, luand in brate micul Om, 'A ales sa isi faca alta familie cu care sa fie fericita, si nu cu noi, deoarece tati tau nu este cel pe care il are in suflet, in ganduri, in vise. Nu este indeajuns sa o faca sa vrea familia ce i s-a oferit si sa aleaga sa fie cu noi. Haide ca trebuie sa-i strangem lucrusoarele sa i le duca tati.' Lasandu-se moale, micul Om, incepu sa caute si sa aduca ce gasea si stia ca este al ei.
Tacuti amandoi am impachetat, ridicand bagajul si indreptandu-ma spre usa si micul Om, in pragul usii din bucatarie, cu lacrimile innodate sub barbie, ce a scapat, plin de speranta 'Sa va intoarceti amandoi, tati!!'. Am iesit, rupt, dar cu imaginea lui in creier. Am intalnit-o, i-am lasat lucrurile si am plecat.
Seara m-a prins pe balcon, urmarind apusul, si cum incet linistea noptii cuprinde orasul batran. Micul om, a aparut incurcat si temator cu un mic ursulet in mana. 'Tati, ma ierti?, De ce?' Intreb eu banuind rapunsul. 'Am oprit ursuletul acesta care este al ei, si vreau sa-l pastrez, ma ierti, ma lasi?'. Tacut, dau din cap aprobator, si il strang in brate. El continua, '
Ma ierti pentru inca ceva ?', 'Ma ierti ca nu te-am lasat sa o faci fericita asa cum ar fi vrut, si ca acum tu esti suparat ca te-a lasat singur si nu mai esti fericit?'.
Lacrimile au navalit instant, fata de piatra, de teatru nu a mai putut stavili nimic. 'Tu nu ai nici o vina, puiul meu. Tu esti al meu, si sa stii ca te-a iubit, si nu a dat vina pe tine cu nimic. Ai sa intelegi cand vei fi mai mare, ca alegerile de adult nu sunt chiar atat de simple.'. Manuta tremuranda, stergea stelele din ochii mei si ai lui, nu mai zicea nimic, doar inainte de a adormi a apucat sa mai zica ... 'As vrea sa se intoarca, sa fi ramas, sa ramana, ca tu sa fii fericit!!' ... Gandurile mele au raspuns doar 'si eu sper micule Om, si eu sper, doar timpul ne va spune ce va fi'
M-am ridicat, cu el in brate, inca cu lacrimi in ochi, l-am asezat cu mine, langa mine, am adormit somnul meu.
Dimineata, singur in pat, privesc un pic speriat. Micul Om era in colt de pat, cu ursuletul strans in brate, treaz, ma privea si suspina. L-am linistit asa cum am fost in stare, si am inceput sa ne facem de lucru, incercand fiecare sa faca pe celalalt sa uite pustiul din casa, suflet, lasat de plecarea ei.
-------------------------------------------------------------
Zambetul paznicului de piatra nu mai spunea nimic, intelesese ca nu mai avea nici o putere asupra destinului scris de altii pentru el. Privea la Prietena ce il supraveghea pe Om, nu vedea nimic, doar umbra ei. Inciudat, incerca sa o prinda sau sa o alunge, sa-l lase in pace, sa nu mai fie geloasa pe viata lui. Nu reusi decat sa se impiedice in umbra. Tacut se resemna, sperand ca acea clipa surprinsa, sa vina cat mai repede, simtea ca Omul era aproape de limita, aproape sa treaca pentru totdeauna in partea cealalta.
