Privirea imi e pironita pe zambetul nevinovat al micului eu, doar ochii si parul sunt de ajuns sa-mi aline al meu dor ... zambesc linistit, au trecut patru ani ... frumosi. Mi-a alinat orice durere cu al sau zambet, cu a sa privire vie. Imi aminteste de curajul ei, de a strange cioburile, de a le petici cu rabdare, cu dragoste ... doamne dor imi e de ea ... oftez, ma intind spre telefonul ce insista de cateva minute sa ma deranjeze ...
Privirea imi ingheata, gura mi se usuca instant, totul urla in mine si spune sa nu raspund, dar ...
"Alo"- glasul tremurand raspunde ... "Buna, ce faci ?" ... de partea cealalta a eterului vocea ce mi-a spulberat viata, ce cioburi si praf a creat din al meu suflet ... "Ce vrei?" intreb rece, mai rece ca niciodata ...
Sangele ingheata in ale ei vene, stie acea voce, cunoaste acel timbru ... "Sunt in oras, as vrea sa te vad" ...
"Bine, in Cismigiu, la 7 seara, maine ", inchid fara sa astept raspuns ... "Ce s-a intamplat tati?" ... intrebarea piticului cu ochi de cristal ma surprinde, desi inca nu am uitat sa-mi ascund durerea ... el ma simte ... pentru ca l-am invatat sa simta, l-am invatat tot ce am invatat de la a mea mama. "Sunt bine baiatul meu, sunt bine. Maine mergem in Cismigiu, sa ne vedem cu o veche prietena a lu tati, da? "... "E frumoasa tati?" ... doamne ce intrebari pune acest suflet de Om ... zambesc obosit, "Ai sa vezi puiul meu, ai sa vezi" ... zambesc fortat, dar privirea lui ma tintuieste, si imi plimba mana lui pe fata mea ... ma linisteste asa cum simte el ...
Timpul trece incet, prea incet, gandesc eu si imi prind gandurile in munca, in rutina zilnica. In sfarsit, ajung acasa, imi iau puiul si impreuna ne indreptam spre Cismigiu. Pe drum, aleg un trandafir alb ... a avut dreptul la unul rosu ... dar a renuntat la el ...
Ajungem in parculetul ce amintiri frumoase, din toate clipele vietii mele ... zambesc, imi va da putere in ce va urma ... Privirea de piatra priveste neputincios la hotarare luata, incearca sa spuna ceva, dar stie ca hotararea lui e mai mult decat orice ar putea schimba el ... ofteaza, priveste catre zarile unde zeii s-au retras, si se aseaza ... acceptand acea hotarare ce va distruge pentru totdeauna o viata ce calcat-o pe a lui ca pe un ultim pres ...
Sunetul telefonului suna dur, raspund si ii explic unde ma gaseste ...
Ajunge, fata din fata mea inca isi pastreaza raceala ce eu am invatat-o ... lectiile ce i le-am povestit de mine ... dar, privirea curioasa ce o zareste din spatele meu, ii topeste tot, zidul se darama fara nici o prevestire ...
"Da e fiul meu, e cel ce ma face sa traiesc in continuare el si fata mea, celalalt soare "... zambesc si intind trandafirul ...
"e alb" intinde mana tremuranda si il ia totusi ... "cum ai vrea sa fie, zi-mi tu, cum ai vrea sa fie ???" ... durerea si acuzatia din al meu glas, ii ingheata sangele in vine, spera sa fie iertata, dar ...
"speram ca timpul ti-a vindecat ranile, si ca ai reusit sa treci peste, asa cum ai facut-o totdeauna"... "nu, "o intrerup eu, "praful si cioburile au fost peticite, au iertat, dar nu au uitat"... isi musca buza, "iarta-ma ... " ... "cum te chiama?" glasul cristalin ne intrerupe pe amandoi, dar tot in spatele meu este ... surprinsa isi spune numele, si incearca sa zambeasca ... "esti frumoasa, asa cum tati a promis, vrei sa ramai cu noi ? " curajul, si imboldul lui, aceste cuvinte nu le doream sa le rosteasca ... "doar daca tatal tau va dori asta, si doar daca timpul ne va lasa"... si ma priveste ...
"da, poate ramane, daca vrea, doar ca timpul nostru a trecut tati ... va fi doar o prietena trecatoare prin viata noastra ... " ... zambesc rece ... al meu pitic ma prinde de mana, ma priveste, intinde mana catre fata mea, stiu ce vrea, sa ma linistesc, sa gasesc pacea ... sa iert ... sa uit ...
"uf, timpul ne va spune" si zambesc impacat, acceptand sfatul piticului ... o privesc, zambeste cu lacrimi innodate in barbie, intind mana si i le sterg ... "vei avea mult de munca, vei avea mult de munca"... ii soptesc, "stiu" imi raspunde, si stie ca va avea un aliat puternic in lupta ce o va avea de purtat cu mine ...
Plecam linistiti ... apuc sa zambesc cald totusi ...
Privirea de piatra, inca nu stie ce sa creada, stie ca ceva se va intampla, doar ca ... inchide cartea, cu paginile albe inca ... se aseaza, si asteapta ...
